P******** D* P* L**** J********** L*****
RecurentG****** P*******
Intimat InculpatCondamnă pe inculpatul - la o pedeapsă de 6(şase)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de armă albă în locuiri şi împrejurări ce pot pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, prev deart. 2 alin 1 pct. 1 din Legea 61/1991 rep., cu aplic art. 37 alin 1 lit. a Cpen. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sfidare a organelor judiciare, în formă continuată, prev de art. 272 ind. 1 alin 2 c.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 c.pen şi art. 37 alin 1 lit a c.pen. În baza art. 61 alin 1 c.pen. revocă beneficiul liberării condiţionate a restului de 294 zile, rămas neexecutat din pedeapsa totală de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 671/30.11.2005, a Judecătoriei Lieşti, definitivă prin decizia penală nr. 624/R/15.11.2007 a Curţii de Apel Galaţi, pe care urmează să o contopească cu pedepsele a stabilite în prezenta cauză. În baza baza art. 33 lit a”, 34 lit b” c.pen. , contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa ce mai grea de 1 (unu) an închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. ,,a” teza II şi lit. ,,b”,C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 c.pen. În baza art. 14 c.pr. pen, ia act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Acordă terrmen la data de 29.09.2011 pentru ca inculaptul sa faca dovada introducerii cererii de strămutare