I***** M********
PetentP**** I**
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi în contradictoriu cu intimatul P**** I**. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate intimatului P**** I** prin procesele-verbale de contravenţie seria JP nr. 0033231/13.05.2010 şi seria JO nr. 0121312/15.04.2010, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunităţii constând în ecologizat teren, degajare de corpuri străine, care va fi executată la Direcţia Tehnică din cadrul Serviciului Gospodărie al Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin, pe o durată de 100 de ore. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2011.