G****** A******
Intimat ReclamantB**** C********* R*****
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la data de 11.04.2012.
După deliberare, va încuviinţa cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către avocatul ales al intimatei-reclamante G****** A******, respectiv de către domnul avocat Gherlan Marius Gabriel, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare în instanţă la termenul de azi, datorită condiţiilor meteo nefavorabile, ce nu îi permit deplasarea acestuia în Bucureşti. Totodată, va lua act de faptul că recurenta-pârâtă B**** C********* R***** SA, prin consilier juridic, a depus la dosar un set de înscrisuri ce vin în susţinerea motivelor de recurs deduse judecăţii, urmând a fi discutate şi încuviinţate, ca probă în recurs, la termenul de judecată ce va fi acordat.