G***** G*******
Recurent InculpatR** R* D******* S****** G*** - O***** S***** P********
Parte civilăSP nr.151/2011 În baza art.108 al. 1 lit. a din L 46/2008 cu aplicarea art 320 indice 1 al 7 cpp condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori din fondul forestier naţional. În baza art 71 al 2 cp interzice înc. drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza a II-a şi lit b cp. În baza art. 81 cp dispoune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art 82 al 1 cp respectiv 2 ani şi 6 luni. În baza art. 359 al 1 cpp atrage atenţia inc. asupra prevederilor art. 83 şi urm. cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art 71 al 5 cp dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. Ia act că partea vătămată DIRECŢIA SILVICĂ GORJ nu s-a constituit parte civilă.În baza art 91 al. 1 cpp obligă inc să plătească suma de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2011.
Termen la 06.12.2011 pentru a se prezenta inc. la instanţă
Termnan la 22.11. 2011 pentru a se cita inculpatul lipsă cu mandat de aducere.
Termen la 01.11.2011 pentru a se reveni cu adresă către partea civilă.
a se emite adresă către partea civilă