N***** M*****
Intimat ReclamantN***** I****
Intimat ReclamantN***** A*****
Intimat ReclamantN***** M***** A*****
Recurent PârâtRespinge ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamanţii N***** M*****, N***** I**** şi N***** A***** în contradictoriu cu pârâtul N***** M***** Adrian. Respinge cererea formulată de pârât privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2012.
În temeiul disp. art. 244 alin.1 pct. 1 Cod proc. civ. suspendă judecata cauzei până la judecarea irevocabilă a dosarului nr. 2144/828/2011, aflat în curs de soluţionare pe rolul acestei instanţe. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2011.
Încuviinţează reclamanţilor, în dovedirea petitului acţiunii, proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, relaţii de la Poliţia Or. Topoloveni pentru a comunica aspecte referitoare la incidentul derulat între părţi în data de 04.07.2011 şi audierea a doi martori. Încuviinţează pârâtului în contraprobă aceleaşi categorii de probe, respectiv înscrisuri, interogatoriu, relaţii de la Poliţia Or. Topoloveni şi audierea a doi martori. Pune în vedere părţilor, sub sancţiunea decăderii din probă, să indice cu listă martorii propuşi sau să îi prezinte în vederea audierii. Se emite adresă către Poliţia Or. Topoloveni pentru a comunica dacă au fost sesizaţi cu privire la derularea unui incident între părţi în data de 04.07.2011, iar în caz afirmativ aspectele constatate şi măsurile dispuse. Se citează părţile reclamanţii N***** I**** şi N***** A*****, cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului N***** M***** şi pârâtului să se prezinte la proximul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2011.
În temeiul disp. art. 156 Cod proc. civ. admite cererea formulată de pârât privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2011.