L**** L****
ReclamantL**** E*******
ReclamantL**** V*******
ReclamantT***** M*****
ReclamantA******** P***** P********* S* A********* H************* N***********
PârâtAdmite excepţia tardivităţii completării de acţiune şi a precizării,invocată de pârâta ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR NEUROPSIHICI şi,în consecinţă: Respinge cererea de completare de acţiune şi a precizării formulată de reclamanţii L**** L****, L**** E*******, L**** V******* şi T***** M***** în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR NEUROPSIHICI ,ca tardiv formulată în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 600 Euro/lună în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii,începând cu data de 15.11.2008 şi până la eliberarea efectivă a apartamentului 4 din imobilul situat în Cluj Napoca str. Cuza Vodă nr. 16,cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a acestui spaţiu. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii L**** L****, L**** E*******, L**** V******* şi T***** M***** în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR NEUROPSIHICI şi intervenienţii în interesul pârâtei VARGA LASZLO, BOTA ROXANA ANCA, RAŢIU IOANA MARIA, ILIES FLORIN, PETREA TUDOR, DERZSY ERIKA, PESTEAN CARMEN CATALIN, CAMPEAN CORINA IOANA, CACOVEAN SEBASTIAN DANIEL, DRAGOSTE FLORIN, CHIRA DAN, CACOVEAN BOGDAN, ISTRATE BOGDAN CRISTIAN, ABDURAHMAN SERIHAN, PASC ANCA, JUNCAN MARCEL, TOP IOANA ANCUTA, TOMOS FLAVIA, DRAGOS ANDREEA, BADIU ANABELLA LACRIMA şi SUTO MELANIA,ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte capetele de cerere prin care au solicitat evacuarea necondiţionată a pârâtei din apartamentul 4 din imobilul situat în Cluj Napoca str. Cuza Vodă nr. 16,pentru lipsa Titlului şi obligarea pârâtei să predea apartamentul 4 pe bază de proces-verbal de predare primire în starea prevăzută de Legea nr. 114/1996 şi normele ei de aplicare. Admite cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei de intervenienţii VARGA LASZLO, BOTA ROXANA ANCA, RAŢIU IOANA MARIA, ILIES FLORIN, PETREA TUDOR, DERZSY ERIKA, PESTEAN CARMEN CATALIN, CAMPEAN CORINA IOANA, CACOVEAN SEBASTIAN DANIEL, DRAGOSTE FLORIN, CHIRA DAN, CACOVEAN BOGDAN, ISTRATE BOGDAN CRISTIAN, ABDURAHMAN SERIHAN, PASC ANCA, JUNCAN MARCEL, TOP IOANA ANCUTA, TOMOS FLAVIA, DRAGOS ANDREEA, BADIU ANABELLA LACRIMA şi SUTO MELANIA. Obligă reclamanţii L**** L****, L**** E*******, L**** V******* şi T***** M***** în solidar să achite pârâtei ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR NEUROPSIHICI suma de 1.210,97 lei ,reprezentând cheltuieli de transport şi de cazare,cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă reclamanţii L**** L****, L**** E*******, L**** V******* şi T***** M***** în solidar să achite intervenientului ILIEŞ FLORIN suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat,cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.05.2016.
Hotarare 5392/2016 din 23.05.2016Amână pronunţarea la data de 23.05.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2016Amână pronunţarea la data de 16.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2016Redeschiderea dezbaterilor pentru termenul din 09.05.2016
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 04.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2016Amână judecarea cauzei la 28.03.2016, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 14.03.2016