P******** D* P* L**** C***** D* A*** C***
IntimatB******* M****** S****
ReclamantO****** R**** P***** I******* - D******* M******* - S******** P***** I******* A* J******** C***
PârâtAdmite cererea formulată de petentul BMS şi, în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială săvârşită în modalitatea omisiunii, din minuta sentinţei civile nr. 40 din 20.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1655/33/2011, în sensul că : Admite contestaţia formulată de reclamantul BMS în contradictoriu cu intimatul OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI CLUJ, împotriva deciziei de returnare nr. 1544598 din 02.12.2011 emisă de intimat, pe care o anulează şi în consecinţă: Obligă intimatul să prelungească reclamantului dreptul de şedere temporară pe teritoriul României, în scop de studii, în condiţiile legii. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2012.
anulează ca netimbrată cereea de suspendare. Respinge excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtă. Admite contestaţia formulată de reclamantul BMS împotriva intimatului ORI SI Cluj împotriva deciziei de returnare nr. 1544598 din 02.12.2011 emisă de intimat. Obligă intimatul să prelungească reclamantului dreptul de şedere temporară pe teritoriul României, în scop de studii, în condiţiile legii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2012.