I** M*******
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Recurent PârâtEROARE-SOLUTIONAT LA DATA DE 11.10.2011.
Admite acţiunea. Anulează decizia nr.R16604/14.12.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Obligă intimata să emită o nouă decizie privind înscrierea contestatoarei la pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 14.10.2010, prin luarea în calcul a perioadelor 05.07.1976-16.12.1983 şi 01.03.1990-31.03.2001, ca activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 11 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 octombrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri. Pune în vedere intimatei, prin reprezentant să depun ă la dosar toate înscrisurile aflate în dosarul de pensie al contestatoarei. Amână judecarea cauzei la data de 05.10.2011, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea. Preschimbă termenul la data de 22.06.2011. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.