Z******** T*****
Recurent ReclamantS* M***** G**** S**
Pârât PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată ca fiind perimată cererea de chemare în judecată Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare, ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2018.
Hotarare 1357/2018 din 20.11.2018Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată în vederea studierii de către reclamant a adresei depuse la dosar pentru termenul de azi de fostul lichidator judiciar al pârâtei, Specialist Trust Insolvency SPRL şi să răspundă la excepţia invocată. Amână judecarea cauzei pentru data de 20 noiembrie 2018, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în cazul pârâtei fiind incidente dispoziţiile art. 153 alin. (1) teza 2 Cod procedură civilă 1865.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018Se va cita pârâta S.C. „Master Guard” S.R.L. Suceava prin lichidator judiciar Specialists Trust Insolvency IPURL Iaşi. Amână judecarea cauzei pentru data de 16 octombrie 2018, ora 9,00, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018În temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 10 aprilie 2012.
Incheiere suspendare din 10.04.2012- faţă de lipsa de procedură cu pârâta