D**** I**** M****
InculpatD******* S****** N****
Parte vătămatăÎn baza art. 108 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 63 alin. 3 Cod penal, condamnă inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, la pedeapsa de 800 de lei amendă. În baza art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 63 alin. 3 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi din fondul forestier naţional, la pedeapsa de 700 de lei amendă. În baza art. 33 lit. a Cod penal constată că cele două infracţiuni sunt în concurs real. În baza art. 34 lit. c Cod penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 800 lei amendă. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale aplicată inculpatului. În baza art. 82 Cod penal stabileşte termen de încercare 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 14 alin. 3 lit. b şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998 C.civ., admite cererea de constituire de parte civilă formulată de D******* S****** N**** şi în consecinţă obligă inculpatul la plata sumei de 203,25 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată in şedinţă publică azi, 06.12.2011.
În vederea pregătirii apărătorii şi pentru a se emite adresă către D******* S****** N****, acordă termen de judecată la data de 06.12.2011.
Faţă de modul de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul, acordă termen de judecată la data de 01.11.2011