Ş**** D*****
InculpatŞ**** D****
Parte vătămatăD******* S****** V******
Parte vătămatăPrin schimbarea încadrării juridice din art. 108 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 în art. 108 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen., condamnă pe inculpatul Ş**** D***** pentru săvârsirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 108 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi art. 3201 C. pr. pen., la 5 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. si art. 71 al. 5 C. pen. coroborate cu art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind condiţiile de revocare a suspendării condiţionate. Ia act că partea vătămată Ş**** D**** nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului. Ia act că inculpatul a achitat 50% din prejudiciu către Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. În temeiul art. 191 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul Ş**** D***** şi partea vătămată Ş**** D**** şi de la comunicare pentru partea civilă D******* S****** V******. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2012.
Termen acordatpentru citarea inculpatul cu mandat de aducere