A*** L****
PetentI************ J******* D* P****** A****
IntimatD******* F*****
IntervenientRespinge plângerea . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 5.09.2012.
În baza dispoziţiilor art. 202 Cod procedură civilă numeşte prin tragere la sorţi expert în persoana d-lui Zipiş Gheorghe , urmând a efectua lucrarea cu următoarele obiective: 1- care au fost posibilităţile de evitare a accidentului pe care le-au avut cei doi conducători auto;2- care au fost dispoziţiile legale încălcate de persoanele implicate în accident şi legătura de cauzalitate cu producerea acestuia;3-care a fost mecanismul şi dinamica producerii accidentului;4-cine a generat starea de pericol şi care au fost elementele constitutive ale acestei stări;5- care era poziţia din carosabil a celor două autovehicule în momentele premergătoare accidentului. Fixează onorariu în sumă de 500 lei şi va admite expert consilier în persoana lui Ivan Florian. Pune în vedere petentului să depună la dosar dovada achitării onorariului pentru expert. Amână judecarea cauzei la 05.09.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2012.
Amânarea cauzei pentru când pune în vedere intervenientului D******* F***** să depună poliţa de asigurare RCA au autovehiculului condus de el şi denumirea exactă a societăţii la care acesta lucrează. Se citează martora Bădică Dana Narcisa cu citaţie şi cu mandat de aducere conform dispoziţiilor art. 188 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 23.05.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2012.
Admite cererea formulată de apărătorul ales al petentului ca întemeiată. Se citează martorii Bădică Dan Narcisa, domiciliată în Piteşti, str. Eftimie Murgu, nr. 4, bl. A 4, sc. B, ap.39, etj.9, judeţul Argeş şi Andronache Ilie, domiciliat în comuna Poiana Lacului, sat Gărdineşti, judeţul Argeş. Se citează asigurătorul la adresa indicată la fila 32 dosar, respectiv Bucureşti, Şoseaua Bucureşti Nord, nr. 10, Global City Business Park, Clădirea 023 , etj.4, Voluntari, judeţ Ilfov şi intervenientul D******* F***** cu menţiunea de a comunica instanţei dacă la data de 28.08.2011 avea încheiată poliţa RCA şi să depună o copie a acesteia. Amână judecarea cauzei la 11.04.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Februarie 2012.
Admite probele solicitate de apărătorul petentului ca utile şi pertinente soluţionării cauzei, respectiv proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii indicaţi. Proroga proba cu expertiză după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei la 29.02.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2012