S****** S**** D******
InculpatV*** I**
Parte civilăS******* N*** C******
Parte civilăÎn baza art. 178 alin 2 CP, art. 320 indice 1 alin. 7 CPP, art. 74 lit. a şi c CP, art. 76 lit. d CP condamnă inculpata S****** S**** D******, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 81-82 CP dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 2 luni. În baza art. 359 CPP atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cp. În baza art. 71 CP aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua si lit. b CP , iar in baza art. 71 alin 5 CP dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 320 indice 1 alin. 5 CPP dispune disjungerea acţiunii civile din cadrul procesului penal formulată de către partea civilă V*** I** şi Spitalul Nr. 1 Craiova şi acordă termen pentru aceasta la 01.07.2011. În baza art. 191 alin 1 CPP obligă inculpata la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.06.2011.