C********* A****
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn baza art. 6 din Legea numărul 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C********* A****, la 4.000 lei amendă penală. În baza art. 111 din Legea numărul 76/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la 1.000 lei amendă penală. În baza art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. c Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai mare, de 4.000 lei amendă penală. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală şi art. 998 – 999 din vechiul Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă STATUL ROMÂN PRIN AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, şi-l obligă pe inculpat să-i plătească suma de 20414 lei despăgubiri civile, la care se vor adăuga în continuare accesoriile la debitul neachitat la scadenţă, până la plata integrală a acestuia. În baza art. 12 din Legea numărul 241/2005, interzice inculpatului să mai deţină calităţile prevăzute de acest text de lege. În baza art. 11 din Legea numărul 241/2005 rap. la art. 163 şi 167 Cod procedură penală, admite cererea părţii civile STATUL ROMÂN, prin AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, precum şi de instituire a popririi asiguratorii asupra sumelor de bani pe care inculpatul le primeşte cu orice titlu de la terţe persoane, până la concurenţa sumei acordate părţii civile prin prezenta hotărâre. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 decembrie 2011.
Admite cererea apărătorului inculpatului, avocat Nina Cursaru, de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării acestuia la termenul de azi şi-i pune în vedere să depună la dosar dovada în acest sens. În baza art. 291 alin. 3 Cod procedură penală, constată că părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2011.
Admite cererea apărătorului inculpatului, avocat Nina Cursaru, de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării la termenul de azi. În baza art. 291 alin. 3 Cod procedură penală, constată că părţile au termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 octombrie 2011.
În baza art. 6 Cod procedură penală, admite inculpatului cererea de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător ales. În baza art. 291 alin. 2 Cod procedură penală, se citează inculpatul. În baza art. 291 alin. 3 Cod procedură penală, constată că partea civilă are termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2011.