V**** M**** T******
Recurent ReclamantM***** B*** R****** S*
Intimat PârâtRespinge excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii contestaţiei ca neîntemeiate. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul V**** M**** T******, în contradictoriu cu intimata SC Marfin Bank Romania SA ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 07.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 30.11.2011
Respinge cererea de recuzare a doamnei judecător Simona Neacşu ca neîntemeiată. Se va înainta dosarul la C3 civil pentru măsuri.. Cu cale de atac împreună cu fondul. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publica astăzi, 20.10.2011.
Înaintează cauza la C4 pentru soluţionarea cererii de recuzare
În baza art 242(1)2 C.p.c. suspendă judecarea. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.06.2011.
să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată ca neîntemeiată. Cu cale de atac împreună cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.03.2011.