A****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** M********
ReclamantI**** E****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A.P.I.A. Mehedinţi (cu sediul), împotriva pârâtei I**** E**** (cu dom.). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 610 lei, reprezentând contravaloare sprijin financiar. Irevocabilă. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 26.10.2011, la sediul Judecatoriei Vinju Mare, judeţul Mehedinţi.
acordă un ultim termen,la cererea apărătorului pârâtei, pentru a depune acte.
se emite adresă către Primăria Braniştea, pentru a comunica contractul de arendă încheiat între I**** E**** şi Vlaicu Costică din Dîrvari.
admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului şi acordă un termen scurt în acest sens
apărătorul pârâtului, solicită acordarea unui termen pentru a-şi pregăti apărarea
Se emite adresă către APIA Mehedinţi, pentru a face dovada convocării pârâtului la încheierea procesului verbal de recepţie a lucrărilor sau dovada că a fost comunicat acest proces verbal pentru că a fost întocmit în lipsă, precum şi modul de calcul al penalităţilor, temeiul juridic în baza căruia solicită aceste penalităţi, sub sancţiunea suspendării conf. art.155 ind.1 C.p.c.