S* Z* R*** E***** S**
ReclamantF****** G*******
PârâtAdmite actiunea formulata de reclamanta astfel cum a fost precizata Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 4 decembrie 2012
Amână pronunţarea cauzei pentru termenul din 04.12.2011. Dată şi pronunţată în şedinţă publică azi 27.11.2012.
În vederea studierii înscrisurilor depuse de reprezentanta reclamantei avocat Ciulei Daniela, de către instanţă, referitor la faptul că pe suprafaţa de teren de 0,87 ha, au fost emise 2 titluri de proprietate. Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2012, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.10.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2012, la completul termen cunoscut de părţi . Citarea pârâtului cu menţiunea”personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.09.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2012, la completul C4, termen cunoscut de părţi . Reprezentanta reclamantei avocat Ciulei Daniela, va face dovada că bunul se află în patrimoniul societăţii. Citarea pârâtului cu menţiunea”personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.09.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2012, la completul C4, termen cunoscut de părţi . Reprezentanta reclamantei avocat Ciulei Daniela, va face dovada că bunul se află în patrimoniul societăţii. Citarea pârâtului cu menţiunea”personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.05.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2012, la completul C4, termen cunoscut de părţi . Pune în vedere pârâtului, prin adresă, să-şi exprime în scris poziţia vis-a-vis de precizarea de acţiune formulată de reclamantă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2012.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 17.04.2012, la completul C4, termen cunoscut de părţi . Se comunică un exemplar de pe precizarea de acţiune pârâtului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.03.2012.
Admite cererea de amânare formulată de avocat Clepan Monica. În vederea formulării şi depunerii unei precizări de acţiune de către reprezentanta reclamantei avocat titular Ciulei Daniela. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2012, la completul C4, termen cunoscut de părţi . Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.01.2012.
Admite cererea de amânare formulată de avocat Clepan Monica, cu privire la achitarea taxelor judiciare de timbru. Se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 109,32 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei, de către reclamantă, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi.