Dosar 16989/86/2011 din 29.12.2011

omorul calificat (art. 175 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16989/86/2011
Data dosar:
29.12.2011
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.07.2012 la ora 9:00

    Complet: C Vacanta CP
  • Încheiere

    Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 125 din data de 13 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 16989/86/2011, în sensul că, în loc de sintagma: - “1. de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „omor calificat”, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin. i C.pen, …”, cum greşit s-a menţionat, se va trece sintagma: - “1. de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „omor calificat”, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin. 1 lit i C.pen, …”; şi, în loc de sintagma: - “3. de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „port, fără drept, de arme albe” prev. de art. 2 alin. 1, pct.1 C.pen. …”, cum greşit s-a menţionat, se va trece sintagma: - “3. de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „port, fără drept, de arme albe” prev. de art. 2 alin. 1, pct.1 din Legea nr. 61/1991, republicată …. Îndreptarea se va face pe toate exemplarele sentinţei penale mai sus-menţionată şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iulie 2012.

  • Sedinta din data de 13.07.2012 la ora 9:00

    Complet: C Vacanta CP
  • Condamnare

    În baza art. 334 C.pr.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de către inculpatul V********* T******* G******* O******* din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin. i C.pen, pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea de încăierare, prev.de art. 322 alin. 2 C.pen., ca neîntemeiată. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. rap la art. 10 alin. 1 lit.h C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului V********* T******* G******* O*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 C.pen., parte vătămată fiind S.C. Club River S.R.L. Rădăuţi, prin administrator Chiţu Adrian, ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Condamnă pe inculpatul V********* T******* G******* O*******, la următoarele pedepse: 1. de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de „omor calificat”, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin. i C.pen, cu aplicarea art. 74 alin. 2 şi 76 alin.1 lit. b C.pen şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.pen. pe o perioadă de 5 ani; În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. 2. de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. de art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 2 şi 76 alin.1 lit. d. C.pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. 3. de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „port, fără drept, de arme albe” prev. de art. 2 alin. 1, pct.1 C.pen, cu aplicare art. 74 alin.2 şi art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că infracţiunile de la punctele 1, 2, şi 3 se află în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal. În temeiul art.34 lit. b C.pen. şi 35 alin.1 C.pen., contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta, pentru infracţiunile de la punctele 1, 2 şi 3, şi aplică inculpatului V********* T******* G******* O******* pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.pen. pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Conform art.88 alin.1 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 7.11.2011 la zi. În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 118 alin. 1lit. b Cod penal, dispune luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sabiei tip macetă, cu lungimea de 68 c.m., cu lamă din inox şi mâner din lemn, ce a fost folosită la săvârşirea infracţiunii şi care se află la camera de corpuri delicte a Tribunalului Suceava (colet nr. 1, înaintat odată cu rechizitoriul nr. 494/P/2011 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava). Ia act că Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu s-a constituit parte civilă în cauză În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală rap. la art. art. 1357 şi urm Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată N***** C***** şi obligă inculpatul V********* T******* G******* O******* la plata către acesta a sumei de 22 545 lei, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20 000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, obligă partea vătămată SC Club River SRL Rădăuţi – prin administrator Chiţu Adrian, la plata către stat a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1379,26 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 879.26 lei, în fondul Ministerului Public şi suma de 500 lei în fondul MJLC. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.07.2012.

  • Sedinta din data de 09.07.2012 la ora 9:00

    Complet: C Vacanta CP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 13 iulie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iulie 2012.

  • Sedinta din data de 29.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul V********* T******* G******* O*******, prin apărător. În consecinţă, în baza art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului V********* T******* G******* O******* prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal în infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal. În baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul V********* T******* G******* O*******, de revocare a măsurii arestării preventive dispuse faţă de acesta prin încheierea nr. 158 din 17 august 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 10572/86/2011. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2012.

  • Sedinta din data de 25.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cu privire la cererile de: schimbare a încadrării juridice şi revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul V********* T******* G******* O*******, la data de 29 iunie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 30.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F penal
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a magistratului Grigorean Maria Loredana, care prezidează completul de judecată C4F, formulată de către inculpatul V********* T******* G******* O******* în dosarul nr. 16989/86/2011. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.

  • Sedinta din data de 29.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul V********* T******* G******* O*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal. În baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului V********* T******* G******* O*******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2012.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cererii de recuzare. Amână pronunţarea cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive şi menţinerea stării de arest a inculpatului,pentru mâine 29 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2012.

  • Sedinta din data de 03.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul V********* T******* G******* O*******. În baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul V********* T******* G******* O*******, de revocare a măsurii arestării preventive dispuse faţă de acesta prin încheierea nr. 158 din 17 august 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 10572/86/2011. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 mai 2012.

  • Sedinta din data de 02.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cu privire la cererile de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpat, pentru mâine, 03 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 mai 2012.

  • Sedinta din data de 09.04.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul V********* T******* G******* O*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal. În baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului V********* T******* G******* O*******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 aprilie 2012.

  • Sedinta din data de 12.03.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor.

  • Sedinta din data de 27.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul V********* T******* G******* O*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal. În baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului V********* T******* G******* O*******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul V********* T******* G******* O*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal. În baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului V********* T******* G******* O*******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 30.12.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În baza art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul V********* T******* G******* O*******, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, port fără drept de arme albe, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal şi distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal. În temeiul art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului V********* T******* G******* O*******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 decembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD