V****** D*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. şi art. 74 şi 76 C.pen. condamnă pe inculpatul V****** D***** - fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la data de 19.08.1967 în corn. Ghimpaţi, jud. Giurgiu, domiciliat în corn. Ghimpaţi, sat Valea Plopului, jud. Giurgiu, fără ocupaţie, posesor CI seria GG nr. 046302, CNP *********2501 cetă?ean român, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi stabileşte în temeiul art. 82 C.pen. un termen de încercare 2 ani şi 3 luni. În temeiul art. 83 C.pen. instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata termenului de încercare se suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 191 alin. (1) C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul în cuantum de 200 lei datorat avocatului Oancea Romelia desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică a inculpatului, care a asigurat asistenţa inculpatului având delega?ie la fila 15 dosar urmează a fi achitat din fondurile special alocate în acest sens de Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti potrivit dispozi?iilor art. 189 alin. 2 C.pr.pen. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
amână pronunţarea la 25.01.2012