M******* F*****
ApelantM******* F*****
ApelantRespinge apelul declarat de apelant-reclamant M******* F*****, împotriva Sentinţei civile nr. 2210 din 07.03.2011, pronunţată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu intimat-pârât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în reprezentarea M.F.P., Municipiul Arad reprezentat de primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi intimat chemat în garanţie S.C. Recons S.A. Arad. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 10. 05. 2011.
Termen la 10 mai 2011 pentru îndeplinirea procedurii d ecitarte cu apelantul şi comunicarea întâmpinărilor depuse.
Respinge apelurile declarate de reclamantul M******* F***** şi pârâta D.G.F.P.Arad în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.8685/20.10.2009,pronunţată în dosarul nr. 1708/55/2008 al Judecătoriei Arad. Admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad reprezentat de primar împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o schimbă doar în partea privind cheltuielile de judecată, în sensul că înlătură obligaţia acestui pârât de plată a cheltuielilor de judecată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Termen 1 iunie 2010