I***** O***
CondamnatRespinge sesizarea Biroului Executări Penale al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti privind înlocuirea pedepsei amenzii penale aplicate prin sentinţa penală nr. 267/2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală 1168/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ca nefondată. În baza art. 425 alin. 2 Cod proc. pen. admite cererea, formulată de condamnata I***** O***, de eşalonare a plăţii amenzii penale în cuantum de 2500 lei, aplicate prin sentinţa penală nr. 267/2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală 1168/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Dispune eşalonarea plăţii amenzii penale în cuantum de 2.500 lei în 24 de rate lunare, primele 23 de rate în cuantum de 100 lei, iar ultima rată lunară în cuantum de 200 lei, ce urmează să se plătească în ziua de 15 ale fiecărei luni, începând cu prima lună după ce prezenta sentinţă a rămas definitivă. Face aplicarea art. 631 Cod penal şi atrage atenţia condamnatei cu privire la posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la plata amenzii penale, astfel cum a fost eşalonată. În baza art. 192 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9.12.2011.
pentru ca petenta sa depuna inscrisuri
pentru a da posibilitatea condamnatei să facă dovada că nu realizează venituri
pentru a da posibilitatea condamnatei să depună înscrisuri
pentru a se depune înscrisuri de către condamnată
în vederea obţinerii relaţiilor de la organele financiare