B****** V******
Recurent InculpatC**** N***
Recurent InculpatAdmite cererea privind îndreptarea din oficiu a erorilor materiale. În baza art. 195 din Codul de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele, minuta şi dispozitivul încheierii din 28.03.2012 pronunţate de către Judecătoria Giurgiu în dosarul penal nr. 17239/236/2011, în sensul că în loc de „se menţionează durata pe care se va aplica pedeapsa complementară de 1 an atât la condamnarea inculpatului Baeram Valeriu pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cât şi la reţinerea pedepsei după contopire” se va preciza durata pe care se va aplica pedeapsa complementară de 1 an atât la condamnarea inculpaţilor Baeram Valeriu şi C**** N*** cât şi la reţinerea pedepsei după contopire. În baza art. 195 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispoziţiile prezentei încheieri fac parte integrantă considerentele, minuta şi dispozitivul încheierii din 28.03.2012 şi vor fi menţionate ca atare la sfârşitul încheierii şi Sentinţei penale nr. 371 din data de 29.02.2012 pronunţată de către Judecătoria Giurgiu în dosarul penal nr. 17239/236/2011. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă .
Admite cererea privind îndreptarea din oficiu a erorilor materiale. În baza art. 195 din Codul de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele, minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 371 din data de 29.02.2012 pronunţată de către Judecătoria Giurgiu în dosarul penal nr. 17239/236/2011, în sensul că în loc de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen se va menţiona art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b C.pen, în loc de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. se va menţiona în loc de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b C.pen, în loc de în temeiul art. 86 indice 4 raportat la art. 83 şi 84 C.pen., art. 86 alin. 5 se va menţiona „În temeiul art. 86 indice 5, iar sintagma „precum ?i în temeiul art. 65 C.pen” ….. se înlătură. De asemenea, se menţionează durata pe care se va aplica pedeapsa complementară de 1 an atât la condamnarea inculpatului Baeram Valeriu pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cât şi la reţinerea pedepsei după contopire. În baza art. 195 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispoziţiile prezentei încheieri vor fi menţionate la sfârşitul Sentinţei penale nr. 371 din data de 29.02.2012 pronunţată de către Judecătoria Giurgiu în dosarul penal nr. 17239/236/2011. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă .
În temeiul art. 270 alin. 3 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 – privind Codul vamal al României Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 350 din 19/04/2006 cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. şi art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul B****** V****** la pedeapsa de 3 ani închisoare, În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, precum ?i în temeiul art. 65 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 2961 alin. (1) lit. l din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. şi art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul B****** V****** la pedeapsa de 6 luni închisoare şi în temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, precum şi în temeiul art. 65 C.pen, pentru săvârşirea infrac?iunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, marcate necorespunzător peste limita a 10.000 ţigarete. În temeiul art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. 76 şi 74 C.pen. condamnă pe inculpatul B****** V****** la pedeapsa de 3 luni închisoare şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În temeiul art. 33 lit. a C.pen. coroborat cu art. 34 alin. 1 lit. b. C.pen. şi art. 35 C.pen contopeşte pedepsele aplicate şi condamnă inculpatul B****** V****** la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fără aplicarea unui spor, cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b ?i e C.pen. începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b, şi e C.pen. În temeiul art. 86 indice 1 şi următoarele C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 86 indice 2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 8 ani. În temeiul art. 86 indice 3 C.pen. dispune obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 86 indice 3 alin. 1 C.pen., respectiv a). să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 86 indice 3 C.pen dispune obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 86 indice 3 alin. 3 pct. a, c, f. C.pen. respectiv a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare cu consecinţa încadrării sale în muncă şi obţinerii de venituri salariale, c) să nu frecventeze nici un local în care se consumă băuturi alcoolice, f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, dacă se va stabili a fi necesar în urma unui control specializat. În temeiul art. 86 indice 4 raportat la art. 83 şi 84 C.pen., art. 86 alin. 5 raportat la art. 85 alin. 1 şi 2 C.pen., atrage atenţia inculpatului a condiţiilor de revocare şi anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 270 alin. 3 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 – privind Codul vamal al României Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 350 din 19/04/2006 cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. şi art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul C**** N*** (fost CURT), la pedeapsa de 3 ani închisoare, În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, precum şi în temeiul art. 65 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 2961 alin. (1) lit. l din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen. şi art. 74, 76 C.pen. condamnă pe inculpatul C**** N*** (fost CURT), la pedeapsa de 6 luni închisoare şi în temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, marcate necorespunzător peste limita a 10.000 ţigarete. În temeiul art. 33 lit. a C.pen. coroborat cu art. 34 alin. 1 lit. b. C.pen. şi art. 35 C.pen contopeşte pedepsele aplicate şi condamnă inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fără aplicarea unui spor, cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, b şi e C.pen. În temeiul art. 86 indice 1 şi următoarele C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 86 indice 2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 8 ani. În temeiul art. 86 indice 3 C.pen. dispune obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 86 indice 3 alin. 1 C.pen., respectiv a). să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 86 indice 3 C.pen dispune obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 86 indice 3 alin. 3 pct. a, c, f. C.pen. respectiv a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare cu consecinţa încadrării sale în muncă şi obţinerii de venituri salariale, c) să nu frecventeze nici un local în care se consumă băuturi alcoolice, f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, dacă se va stabili a fi necesar în urma unui control specializat. În temeiul art. 86 indice 4 raportat la art. 83 şi 84 C.pen., art. 86 alin. 5 raportat la art. 85 alin. 1 şi 2 C.pen., atrage atenţia inculpatului a condiţiilor de revocare şi anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 189. - (1) instanţa obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 5.800 lei urmând a fi achitate în cuantum de câte 2900 lei de către fiecare inculpat. In baza art. 189 alin. 1 C.pr.pen. onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu, care au asigurat asistenţa juridică inculpaţilor, în cuantum de 200 de lei pentru fiecare avocat, va fi achitat din fondurile special alocate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor cetăţeneşti în acest scop. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu cu sediul în Mun. Giurgiu ?os. Bucure?ti nr. 12 Jud. Giurgiu. În temeiul art. 14 raportat la art. 346 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 C.civ. obligă pe inculpaţi în solidar la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu a sumei de 446 lei reprezentând diferen?a neachitată din totalul prejudiciului de 8.746 lei creat bugetului consolidat de stat prin neplata accizelor şi TVA-ului ţigaretelor, obliga?ia fiecărui inculpat fiind de 223 lei. În temeiul art. 118 lit. a C.pen., dispune confiscarea specială a celor 1080 pachete de ţigarete marca „DOINA" indisponibilizate prin procesul-verbal întocmit la 11.10.2010 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Poliţia Municipiului Giurgiu, Birou Rutier aflate în păstrare la Inspectoratul ide Poliţie al Judeţului Giurgiu cât şi confiscarea autoturismului marca „OPEL" tip „COMBO" cu numărul înmatriculare GR-08-ATO, folosit la săvârşirea infracţiunii, aflat în proprietatea învinuitului C**** N*** indisponibilizat prin procesul-verbal întocmit în data de 11.10.2010 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Poliţia Municipiului Giurgiu, Birou Rutier autoturismul fiind aflat în păstrare la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu având aplicat sigiliul tip Ministerul Administraţiei şi internelor nr. 39475. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
amână pronunţarea la data de 29.02.2012
Pentru a se cita în cauză Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, amână cauza