Dosar 1729/267/2011 din 16.08.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1729/267/2011
Data dosar:
16.08.2011
Instanta:
Judecătoria Novaci
Departament:
Novaci
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 Penal
  • Condamnare

    SP nr. 106/2011 În baza art. 86 al. 3 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art 320 ind. 1 cpp şi cu aplicarea art 74 al 1 lit a şi c şi art 76 lit e cp condamnă pe inc R****** V***** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere. În baza art. 71 al 2 cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 al 1 lit a teza a II-a şi lit b cp. În baza art 81 cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 al. 1 cp respectiv 2 ani şi 3 luni. În baza art. 359 al. 1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi urm cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al 5 cp dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În baza art. 191 al. 1 cpp obligă inc să plătească suma de 320 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2011.

  • Sedinta din data de 13.09.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 Penal
  • Amână cauza

    Termen la 04.10.2011 pentru pregătirea apărării

Flux dosar


Actualizare GRPD