M******** R****** S****
InculpatS* B**** S** S**** S**
Parte civilăS* B**** S** S**** S******* A************ J********* M**** P**** I****
Parte civilăÎn baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. p. 1968 cu aplicarea art. 5 N. C. p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. p. p. 1968 condamnă pe inculpatul Mărginean Rusalin-Sorin (…) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969. În baza art. 81 şi art. 82 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 N. C. p. dispune suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executarii pedepsei inchisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal din 1968 privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 09.08.2010 ora 16,05. În baza art. 25 şi art. 397 C. p. p. admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 44.580 EURO cu titlu de daune materiale către partea civilă S. C. BLACK SEA SCRAP SRL. În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 C. p. p. onorariul avocatului desemnat din oficiu Solomon Georgiana în cuantum de 200 lei conform delegaţiei nr. 1832/2014 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.07.2014.
Hotarare 770/2014 din 10.07.2014Pronunţarea va avea loc la data de 10.07.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2014Pentru a se ataşa fişa de cazier actualizat a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.05.2014Pentru a se cita inculpatul.
Incheiere de sedinta din 25.04.2014Pentru respectarea deciziei Colegiului de conducere al Judecătoriei Constanţa, privind repartiţia dosarelor aflate pe rolul completului P3, instanţa acordă termen la data de 25.04.2014, complet P3.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014Amana cauza la 16 aprilie 2014, raportat la imposibilitatea de prezentare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Amana cauza la 29 ianuarie 2014, raportat la lipsa de procedura constatata si lipsa de aparere ivită pentru inculpat o data cu rezilierea contractului de asistenta juridica al apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013Amana cauza la 13.11.2013, pentru citare parti lipsa la acest termen.
Incheiere de sedinta din 02.10.2013În baza art. 334 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului Mărginean Rusalin Sorin, din art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen., în art. 214 C.pen. Fixează termen la data de 02.10.2013, P 3, ora 08.30, pentru când se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.07.2013avand nevoie de timp pentru a delibera , amana pronuntarea la data de 10.07.2013.
pentru a delibera , amana pronuntarea la 03.07.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2013Amana cauza la 26 iunie 2013 raportat la cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.05.2013Amana cauz ala 15 mai 2013, pentru a oferi partilor posibilitatea inchierii unei tranzacii privind latura civila.
Incheiere de sedinta din 10.04.2013Amana cauza la 10 aprilie 2013, raportat la cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului, ce se afla in imposibilitate de prezentare.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Amana cauza la data de 13 martie 2013, raportat la lipsa relaţiilor solicitate de la O.R.C.
Incheiere de sedinta din 09.01.2013Amana cauza la 9 ianuarie 2013 pentru a se verifica daca partea civila se afa in insolventa.
Pentru a da posibilitate inculpatului -prin aparator, de a depune un inscris autentic in sensul manifestarii de vointa pentru aplicarea disp.art. 320 ind.1 c.p.p., acorda un termen mai lung de judecata ,la data de 14 noiembrie.
administrare probe
pentru ca reprezentantul partii civile sa-si angajeze aparator ,acorda termen la 13.06.2012 .
Amana cauza raportat la cererea de amanare formulata de partea civila.Termen 16 mai 2012.
Amana cauza la data de 11.04.2012 fata de lipsa inculpatului.
Procedura nelegal indeplinita cu partea vătămată.
Incuviinteaza cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului.
Lipsa inculpat. Pentru a da posibilitate inculpatului de a se prezenta sau a depune un înscris autentic în sensul solicitării aplicării disp.art.320 ind.1 , raportat la aspectele invederate de apărătorul său.
Acorda termen raportat la lipsa inculpatului şi lipsa de apărare.