B***** C*********
ContestatorAdmite exceptia de perimare a cererii invocată din oficiu, privind pe contestatorul B***** C********* . Constată perimată cererea având ca obiect contestatie la executare formulată de contestator . Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.11.2012.
În temeiul art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.09.2011.
Incheiere suspendare din 08.09.2011Pune în vedere contestatorului ca până la următorul termen de judecată ce se va acorda că formuleze, în scris, precizări cu privire la persoana cu care înţelege să se judece în contradictoriu, să indice adresa acesteia, precum şi cuantumul sumei la care solicită a fi obligată aceasta. Amână judecarea cauzei, în vederea depunerii relaţiilor solicitate, la data de 8 septembrie 2011, ora 08:30, pentru când contestatorul are termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică azi, 9 iunie 2011.