B***** F*****
CondamnatIa act de retragerea cererii formulate de condamnatul B F , în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui, cu privire la liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 679/2009 a Judecătoriei Bârlad,, mandat de executare nr. 816/2010. În baza art. 192 al.2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 21 ianuarie 2011.
Amânat la 21 ianuarie 2010, pentru a se reveni cu adresă la Penitenciarul Vaslui în vederea discutării acestuia în comisia de liberări conbdiţionate.