Dosar 1755/239/2006 din 19.08.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1755/239/2006
Data dosar:
19.08.2011
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
x Secţia penală CPC-desfiintat
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 9:00

    Complet: pen A 4
  • Soluţionare

    Admite apelul peste termen declarat de către inculpatul D.G. împotriva sentinţei penale nr. 342/11.07.2007 pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. 1755/239/2006, sentinţă pe care o desfiinţează, în parte, în latura penală în sensul: a) complinirii omisiunii de a deduce perioada reţinerii, precum şi cea a arestării preventive a cărei executare a fost constatată prin sentinţa de condamnare din antecedenţă; b) reindividualizării pedepsei accesorii. Rejudecând cauza: > În baza art.88 Cod penal scade din pedeapsa principală totală de 3(trei) ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului-apelant D.G perioada arestării preventive de la 06.02.2004 la 04.03.2004, dedusă anterior prin sentinţa penală nr. 592/07.04.2004 a Judecătoriei Hârlău, precum şi perioada reţinerii în prezenta cauză de o zi, respectiv de la 31.05-01.06.2005. Reindividualizează pedeapsa accesorie aplicată inculpatului în sensul că îi interzice acestuia doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza disp. art. 383 al. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 89 Cod penal şi art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune deducerea din pedeapsa principală totală aplicată de judecătorie şi a perioadei arestării provizorii în vederea predării, de către autorităţile judiciare slovene în vederea predării către autorităţile române, de la data de 03.06.2011 la 03.08.2011, inclusiv. Menţine toate celelalte poziţii ale sentinţei penale apelate. > Respinge cererea inculpatului-apelant de suspendare a executării hotărârii apelate. Dispune modificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii în baza sentinţei penale apelate în sensul prezentei decizii.

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 9:00

    Complet: pen A 4
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 12.10.2011.

  • Sedinta din data de 30.09.2011 la ora 9:00

    Complet: pen A 4
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 10.10.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD