N*** M*****
ReclamantR****** C*******
PârâtEROARE- SOLUŢIONAT ANTERIOR
Admite cererea, având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamantul N*** M*****, domiciliat în Buzau, strada Filantropiei nr 14 jud Buzau în contradictoriu cu pârâta ROŞIORU CORNELIA, domiciliată în Bucuresti, Bd Tineretului, nr 41, bl.52, sc.1, et.4, ap. 18 jud Buzau. Ia act de acordul de mediere încheiat între părţi sub nr. 13/11.08.2011 la mediator Izabela Timiş , consfinţeşte învoiala părţilor conform acestuia, conţinutul acordului urmând să constituie dispozitivul sentinţei de faţă: „ Noi, 1.Dl.N*** M*****, domiciliat in Buzau, str Filantropiei nr 14 jud Buzau, identificat prin CI seria XZ nr 468693, CNP *********0041, reclamant in cauza civilă cu nr. 17783/200/2011, aflată pe rolul Judecatoriei Buzau ce are ca obiect partaj succesoral. 2.Dna R****** C*******, domiciliată în Bucuresti, sect.4, Bd.Tineretului nr 41, bl.52 sc.1 et.4, ap.18 identificată prin CI seria RD nr 535554 CNP *********0526, parata in cauza mai susmentionata, Pentru stingerea litigiului dintre noi părtile, in conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimtit la încheierea prezentului acord, liber exprimat si neafectat de nici un viciu de consimţământ, hotarand după cum urmează in legatură cu partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defuncţilor noştri părinti Nita Constantin, decedat in data de 22.01.2011 şi Nita Virginia, decedata la 20.11.2006, obiectul partajului constand in: - imobilul situat în Buzau, strada Filantropiei nr 14 , compus din casa de locuit si teren aferent - dreptul de concesiune asupra locului de veci nr.18, parcela 101, din Cimitirul Dumbrava. Astfel: 1. Eu, Nita Marian, primesc in deplina posesie si proprietate intreaga suma succesorala supusa impartelii, compusa din: - imobilul situat în Buzau, strada Filantropiei nr 14 constand in casa de locuit construită din cărămidă, acoperita cu tiglă, compusă din două camere, baie, bucatarie, hol şi verandă,o anexă si terenul pe care sunt edificate acestea, aceasta in suprafata de 97,20 mp. Imobilul a fost construit de cei doi defuncti pe terenul dobandit in timpul casatoriei , asa cum rezulta din autorizatia de constructie nr.16720/19.11.1957 si contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr 534/177/27.03.1961 de Notariatul de Stat Raional Buzau, Regiunea Ploiesti. - dreptul de concesiune asupra locului de veci nr 18 , parcela 10 din Cimitirul Dumbrava. Acest drept a fost atribuit defunctului Nita Constantin conform actului de concesiune nr 1030/15340/15.07.1972. 2.Eu, R****** C*******, declar că renunţ la cota parte ce mi se cuvine din masa succesorală supusă prezentei împărţeli. În modul indicat mai sus, noi, partile, declaram ca nu mai avem nici un fel de pretentii una fata de cealalta. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnatura privată , nu conţine clauze care să aducă atingere legii si ordinii publice si urmează să fie supus încuviinţării instanţei de judecată. Încheiat azi, 18.08.2011 la sediul „ Izabela Timiş- Birou de Mediator” în 4 exemplare originale. 1. N*** M*****-SS indescifrabil, 1.R****** C*******- SS indescifrabil” Definitivă si executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în sedinta Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17.08.2011.