S******* A** M****
InculpatS*** C******** R****** S***
Parte vătămatăCondamnă pe inculpata Stroescu Ana-Maria, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.208, alin.1 – art.209, alin.1 lit.e C.pen., cu aplicarea art.37, alin.1 lit.a C.pen., art.3201, alin.7 C.pr.pen., art.74, alin.2 şi art.76 lit.d C.pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a doua şi lit.b C.pen., în condiţiile şi pe durata art.71 C.pen. În baza art.864, alin.1 C.pen. raportat la art.83, alin.1 C.pen., revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.220/17.03.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (dosar nr.25436/303/2010), definitivă prin nerecurare, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, la care adaugă pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, în total o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a doua şi lit.b C.pen., în condiţiile şi pe durata art.71 C.pen. În baza art.350, alin.1 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatei Stroescu Ana-Maria. În baza art.88 C.pen., deduce din pedeapsa finală de 3 ani şi 10 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză, de la 22.07.2011 la zi, conform ordonanţei din 22.07.2011 a D.G.P.M.B.-Poliţia Sector 6- Secţia 20 şi mandatului de arestare preventivă nr.75/23.07.2011 emis de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti (dosar nr.15732/303/2011). Ia act că partea vătămată S*** C******** R****** S***, cu sediul în mun.Bucureşti, bdul Timişoara nr.26Z, clădirea Anchor Plaza, et.8, sector 6, nu s-a constituit parte civilă. În baza art.191, alin.1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, ce se vor achita în contul IBAN RO30TREZ7015032XXX005681, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti – beneficiar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpată şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2011.
Pentru ca inculpata să depună înscrisuri in circumstanţiere si pentru a se depune acte cu privire la antecedenţa penală a inculpatei.
În temeiul art.300 indice 1 alin.1 C.pr.pen. raportat la art.160, alin.2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei S******* A** M****. În temeiul art.300 indice 1 alin.3 C.pr.pen., menţine măsura arestarii preventive a inculpatei S******* A** M****. Conform art.159, alin.11 C.pr.pen., măsura se va comunica administraţiei locului de deţinere. Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Menţine termen pentru judecarea fondului la 06.09.2011, complet 6-P, ora 8:30. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.08.2011, ora 12.25.