A********* C****
Recurent ContestatorA********* M****
Recurent ContestatorB******* S* B********
Intimat IntimatB******* S* - S******** B*******
Intimat IntimatE******* B***** E***** B*******
Intimat IntimatRespinge contestaţia
Amână pronunţarea la 05.09.2012
Pentru formularea de către contestatorul A********* C**** de concluzii scrise.
Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, în temeiul art. 86 raportat la art. 116 Cod procedură civilă se va emite adresă contestatorilor prin care li se va comunica răspunsul depus la acest termen de intimata B******* S* B********, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acestuia. În temeiul art. 165 Cod procedură civilă se va disjunge capătul de cerere privind suspendarea provizorie a executării silite, acesta urmând a fi soluţionat de către Preşedintele instanţei. Se va înainta dosarul pentru stabilirea termenului de judecată şi formarea unui nou dosar. Întrucât instanţa nu deţine la momentul actual mijloace tehnice de copiere a înscrisurilor, se va proceda doar la întocmirea dosarului care a fost disjuns.
Se va emite adresă intimatei B******* S* B********, pentru a comunicat instanţei următoarele: - dacă există creanţe la achitarea creditului, care este debitul real din titlul executoriu pentru care se formulează contestaţia, care este creditul restant – detaliat, la ce valoare au fost calculate dobânzile restante penalizatoare – detaliat, pe ce perioadă şi modul de calcul; - dacă au procedat şi la executare şi împotriva SC” Cezalcecon „ SRL Botoşani - Să facă dovada că au comunicat toate actele de executare conform Codului de procedură civilă; - dacă sau înscris la masa credală, întrucât SC” Cezalcecon „ SRL Botoşani este în insolvenţă şi dacă s-au făcut demersuri privind executarea silită a societăţii sus arătate. - Dacă au făcut demersuri privind executarea silită a societăţii SC” Cezalcecon „ SRL Botoşani - Să explice ce priorităţi au ales în executarea acestor creanţe Se va emite adresă O.C.P.I. Botoşani pentru a ne comunica ce ipoteci au fost instituite asupra imobilului proprietatea contestatorilor A********* C**** şi A********* M**** şi dacă a fost radiată un a dintre ele. Se va emite adresă contestatorilor să arate dacă înţeleg să formuleze o cerere de suspendare provizorie a executării silite, sau dacă cererea deja formulată conform art. 403 alin.4 Cod procedură civilă este o cerere de suspendare provizorie a executării silite.
Se va emite adresă chematei în garanţie SC Unita Vienna Insurace Group SA – Sucursala Botoşani, prin care i se va comunica cererea de chemare în garanţie formulată de contestatori, în vederea formulării unui punct de vedere. Pentru a da posibilitate intimatei să formuleze concluzii scrise, instanţa dispune amânarea cauzei.
Având în vedere cererea de chemare în garanţie formulată de contestatori, va dispune amânarea cauzei, prorogând punerea în discuţie a cererii de chemare în garanţie pentru următorul termen de judecată, pentru când va fi citată societatea arătată cu menţiunea de a formula întâmpinare potrivit art.62 Cod procedură civilă.
Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, în temeiul art.86 Cod procedură civilă, se comunică apărătoarei intimatei SC BancPost SA un exemplar al răspunsului la întâmpinarea formulată de intimată, spre studiu. Se va emite adresă contestatorilor pentru a face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 194 lei şi a timbrului judiciar de 0,30 lei, pentru cererea de garanţie pe care au formulat-o, să indice societatea de asigurare ca şi chemata în garanţie. De asemenea dacă înţeleg contestatorii să formuleze cerere de ajutor public judiciar pentru scutirea de la plata taxei de timbru privind cererea de chemare în garanţie (având în vedere că pentru contestaţia la executare şi pentru suspendarea executării silite s-au achitat) , să depună la dosar documente justificative, potrivit prevederilor art. 14 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 „ cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor”. Se va emite adresă la Administraţia Finanţelor Publice Botoşani pentru a comunica dacă contestatorii A********* C**** – CNP 1690505078300 şi A********* M**** CNP 2680420220031, domiciliaţi în Botoşani,str.Petru Rareş nr. 55 realizează venituri, în vederea soluţionării cererii pentru ajutor public judiciar, potrivit OG nr.51/2008.
Va emite adresă executorului bancar Elisei Beniamin pentru a comunica instanţei o copie după dosarul de executare nr. 52/2011, privind pe contestatori.