B**** C****** F*****
ReclamantA****** N******** P***** P****** Ş* A**********
PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2012.
Hotarare 3286/2012 din 16.05.2012Pentru a se reveni cu adresă către pârâtă, în vederea indicării modului în care a încetat raportul de muncă cu reclamantul, mai exact, să indice dacă a fost urmată procedura de suspendare a raportului de serviciu conform dispoziţiilor art. 95 alin. 3, respectiv art. 99-100 din Legea nr. 188/1999, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei, urmează a fi acordat un termen de judecată.
Pentru a fi citat reclamantul cu menţiunea precizării obiectului acţiunii, să indice ce înseamnă „reîncadrarea sa în funcţie”, cât timp obiectul prezentei cereri îl constituie „suspendarea sa din funcţia deţinută”, iar pârâta, să fie citată cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întreaga documentaţie referitoare la situaţia reclamantului, pornind de la cererea de suspendare, modul în care aceasta a fost, sau nu, soluţionată, precum şi actele prin care a fost desfiinţat postul acestuia. De asemenea, să arate dacă s-a dat curs notificării adresate reclamantului în luna octombrie a anului 2009, mai exact, să indice cum figurează acesta în cadrul instituţiei, urmează a fi acordat un termen de judecată.
În baza art. 155 indice 1 Cpc., suspendă judecata cauzei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 septembrie 2011.