B**** M****
InculpatB*** V*******
Parte vătămatăB*** T***** L****
Parte vătămatăS* A**** P********* S******** R****** S**
Parte civilăI. În temeiul art.215 alin 1,2,3 Cp cu aplic art 41 alin 2 Cp, art 74 lit a Cp şi art 76 lit c Cp condamnă pe inculpatul B**** M****, fiica lui Iosif şi Ileana, ns la 06.05.1959 în com Mărgineni jud Bacău, domiciliată în Bacău, str Garofiţei nr 9/B/9 jud Bacău la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune . II. În temeiul art.290 Cp cu aplic art 74 lit a Cp şi art 76 lit e Cp condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art.33 lit. a C.p. şi art.34 lit.b C.p. contopeşte pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. I şi II. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare. Pedeapsa de executat închisoare în cuantum de 1 an. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 C.p.p. şi art.346 C.p.p. ia act că prejudiciul produs părţii civile S* A**** P********* S******** R****** S** a fost integral reparat. În temeiul art.14 C.p.p. şi art.346 C.p.p. ia act că părţile vătămate B*** V******* şi B*** T***** L**** nu s-au constituit părţi civile. În temeiul art.189 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei pentru avocat Miftode Oana. În temeiul art.191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică, azi 06.12.2012.
PENTRU A SE DEPUNE ÎNSCRISURI T 06.12.2012
PENTRU ADMINISTRAREAPROBEI CU INSCRISURI T 22.11.2012
PENTRU A SE PREZENTA INCULPATA T 25.10.2012
Se citează partea civilă S* A**** P********* S******** R****** S** la noua adresă de corespondenţă indicată la fila 51 dosar. Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2012, începând cu ora 9.00, C23. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2012.
PENTRU A SE EMITE ADRESA CATRE PARTEA CIVILA T 21.06.2012
FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI ŞI A MARTORULUI T 10.05.2012
Admite cererea şi acordă termen la data de 05.04.2012.
acorda termen la 23.02.2012 pt citarea inculpatului cu mandat de aducere şi pt a se emite adresă la IPJ Bacău pt a inainta fisa de cazier.