G*** F********
ReclamantS**** M****
PârâtB**** G*******
PârâtD****** I**
Intervenient în nume propriuRespinge acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie formulată de D****** I**. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 6.VI.2012, în şedinţă publică.
Se revine cu adresă la Preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale Cepari, numitul Deaconu Constantin, să depună la dosar procesul verbal din data de 20.03.2011, cu menţiunea amendării în situaţia în care nu se conformează. Amână judecarea cauzei la 6 iunie 2012, ora 12, dată pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 mai 2012
Admite cererea formulată de reclamantă şi intervenientul în nume propriu, prin avocat Nina Cursaru de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la acest termen de Preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale Cepari, Deaconu Constantin, prin pârâtul B**** G*******. Amână judecarea cauzei la 2 mai 2012, dată pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 aprilie 2012
În temeiul art. 167-168 C.pr.civ; Încuviinţează reclamantei proba cu relaţii. Se emite adresă către Asociaţia Crescătorilor de Animale Cepari pentru a comunica dacă văcarul Bângă Gheorghe este angajat al acesteia cu contract de muncă, câte vite posedă acesta, din ce fonduri este remunerat şi să înainteze o copie a procesului verbal din 20.03.2011. Amână judecarea cauzei la 04 Aprilie 2012, S2. Pronunţată azi, 22 Februarie 2012, în şedinţă publică.
Admite cererea pârâţilor de amânare a cauzei pentru lipsa martorului în audierea căruia stăruie. Se citează martorul pârâţilor Chirca Dumitru. Amână judecarea cauzei la 22 Februarie 2012, S2. Pronunţată azi, 21 Decembrie 2011, în şedinţă publică.
În baza art. 167-168 C.pr.civ.; Încuviinţează pârâţilor audierea martorilor Deaconu Constantin şi Chirca Gh. Constantin. Pune în vedere reclamantei să facă dovada subvenţiei primită de la APIA . Pune în vedere pârâţilor să facă dovada că pentru animalele păzite se percepeau taxe, iar reclamanta nu a plătit-o. Se citează martorii pârâţilor. Amână judecarea cauzei la 21 Decembrie 2011, S1. Pronunţată azi, 09 Noiembrie 2011, în şedinţă publică.
În baza art. 167-168 C.pr.civ.; Încuviinţează reclamantei şi intervenientului probele solicitate: înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi audierea martorilor Bănică Elena şi Costache Octavian. Se citează pârâţii cu menţiunea chemării la interogatoriu şi martorii. Amână judecarea cauzei la 09 Noiembrie 2011, S1. Pronunţată azi, 12 Octombrie 2011, în şedinţă publică.
În baza art. 96 C.pr.civ.; Admite cererea apărătoarei reclamantei de amânare a cauzei pentru studiul întâmpinărilor depuse de pârâţi, în funcţie de care-şi va formula apărările. Conceptează şi citează pe intervenientul în nume propriu D****** I**. Amână judecarea cauzei la 12 Octombrie 2011, S1. Pronunţată azi, 31.VIII.2011, în şedinţă publică.