S* E** P********* S** L* S***** A*** L* C*************** C******* M****
DebitorAprobă raportul final. Închide procedura insolvenţei deschisă faţă de debitoarea SC ESR PROMBETON SRL. Descarcă pe lichidatorul CII MANOLE IRINA MIRELA de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. Dispune radierea debitoarei ESR PROMBETON SRL din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dispune plata către lichidator, din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, a sumei de 2.000 lei, exclusiv TVA, reprezentând remuneraţie. Notifică Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.F.P. Bucureşti cu privire la prezenta sentinţă, pentru efectuarea menţiunii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată azi 11.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3653/2019 din 11.06.2019pentru ca lichidatorul judiciar să îşi îndeplinească atributţiile prevăzute de lege
Incheiere de sedinta din 23.04.2019pentru continuarea procedurii în vederea întocmirii raportului final
Incheiere de sedinta din 12.02.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 16.10.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 19.06.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 13.03.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 03.10.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.03.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.10.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.06.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 08.03.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 27.10.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 26.05.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 10.02.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 04.11.2014Pentru recuperarea creanţelor.
Incheiere de sedinta din 27.05.2014pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 25.02.2014Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 08.10.2013Pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 23.04.2013Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013Pentru recuperarea creantelor
Incheiere de sedinta din 23.10.2012Pentru continuarea procedurii
Admite cererea debitoarei SC ESR POMPBETON SRL – CUI 23643145. Dispune intrarea societăţii debitoare în faliment prin procedura simplificată a insolvenţei şi dizolvarea societăţii. Ridică debitoarei dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Pune în vedere debitoarei următoarele obligaţii: - să deschidă un cont la o unitate bancară, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar; - să predea gestiunea averii către lichidatorul desemnat, în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii; - să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la intrarea în faliment, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu excepţia celor prevăzute de lit.e) şi i) ale art.28 alin.1 ; Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Stabileşte următoarele termene limită: 1. termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei – 10 zile de la notificare; 2. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 06.05.2011; 3. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 20.05.2011; 4. termenul de definitivare a tabelului creanţelor - 31.05.2011. Stabileşte data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la 25.05.2011. Desemnează lichidator pe C.I.I. MANOLE IRINA MIRELA, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, cu o remuneraţie de 2 000 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei. Pune în vedere lichidatorului îndeplinirea următoarelor activităţi: - să îndeplinească formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi; - să procedeze la sigilarea bunurilor din averea debitoarei; - să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit.c) şi art.35 din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în temeiul art.37 din lege să trimită o notificare similară şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege; - să convoace, în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, adunarea generală a asociaţilor pentru desemnarea administratorului special; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către debitoare; - să înştiinţeze toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi cu privire la dispoziţia tribunalului de a nu dispune de conturile debitoarei fără un ordin în acest sens al judecătorului sindic sau al lichidatorului; - să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul de activitate prevăzut la art. 59 alin.1 din lege. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data 31.05.2011. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.