S**** M****
InculpatSent. pen. nr. 231/29.08.2011.Condamnă pe inculpatul SM, -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. şi ped. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. „b” c. pen. şi art. 74 şi 76 lit. „d” c. pen. la 6 (şase) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. „b” c. pen. şi art. 74 şi 76 lit. „d” c. pen. la 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 33 lit. „a” şi 34 lit. „b” c. pen aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 c. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 c. pen. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 231/2011 din 29.08.2011Amână cauza la 29 august 2011 pentru când apărătorul inculpatul va pregăti apărarea.