E**** A********
Recurent PetentS***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T******
IntimatD********* Ş***** C* C****** I - V*** ,*************** T****** - U******* M******* I*****
IntimatI************ Ş***** J******* A****
IntimatRespinge contestaţia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 07 Noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 31 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 31 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, formulată de intimatul Inspectoratul Scolar Judetean Arges, prin reprezentant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Se revine cu adresă către intimata S***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T******, în atenţia Domnului Director, cu avertisment de amendă în cuantum de 500 lei potrivit dispoziţiilor art. 1081 alin.1, punctul 2, lit. F Cod Procedură Civilă, cu menţiunea de a depune răspunsul la interogatoriu, semnat şi ştampilat, în original, aşa cum i s-a solicitat, respectiv pe acelaşi exemplar, conform disp. art. 221 Cpc, precum şi toate relaţiile care au fost solicitate prin nota de probatorii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de petent, prin reprezentant. Se emite adresă către intimata S***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T******, cu menţiunea de a depune răspunsul la interogatoriu aşa cum i s-a solicitat, respectiv pe acelaşi exemplar, conform dist.art. 221 Cpc, precum şi să depună la dosar toate relaţiile care i-au fost solicitate prin nota de probatorii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12 septembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 August 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatei S***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T****** şi proba cu relaţii de la aceasta, iar în acest sens, se emite adresă către intimata S***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T******, cu menţiunea de a înainta răspuns la datele solicitate de petent, prin nota de probatorii. Încuviinţează pentru intimatul Inspectoratul Scolar Judetean Arges proba cu înscrisuri. Pune în vedere petentului, prin reprezentant, să depună la dosar interogatoriul, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii, pentru a fi comunicat intimatei S***** C* C****** I - V*** ,***** L********* T******, cu menţiunea de a răspunde prin organul stabilit de lege cu atribuţii în acest sens, pe acelaşi exemplar, conform dist.art. 221 Cpc. Pune în vedere părţilor, prin reprezentanţi, să depună la dosar toate înscrisurile, până la următorul termen de judecată ce se va acorda. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08 august 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 Iunie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor, formulată de petent, prin reprezentant. Pune în vedere petentului, prin reprezentant, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 47 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,9 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 iunie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 Mai 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.