G********* G*******
Intimat INCULPATA*** A********** N******** A V*************** R******** P***** A***** Ş* O********* V***** T********
Recurent PARTE CIVILĂÎn baza art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. G., . la o pedeapsă de de 8 luni închisoare(opt luni). În baza art.2961 lit.l din Legea 571/2003 cu aplicarea disp. art.3201 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare (patru luni). În baza art.34,33 lit.a Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea şi anume 8 luni închisoare( opt luni). În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 8 luni închisoare şi a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pentru un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, termen calculat în condiţiile art.82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului, în condiţiile art.359 Cod procedură penală, asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art.998 şi următoarele, Cod civil, admite acţiunea civilă alăturată procesului penal şi obligă pe inculpat la plata către partea civilă Direcţia Regională pentru accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara prejudiciu cauzat bugetului de stat actualizat, până la data achitării integrale a sumei datorate . În baza art.118 alin.1 lit.a Cod penal confiscă cantitatea de ţigarete netimbrate corespunzător. În baza art.192 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotarare 5/2012 din 12.01.2012În temeiul art.6 C.p.p., încuviinţează cererea de amânare formulată de către inculpatul G. G. pentru acest termen de judecată, în vederea angajării unui apărător. Se citează inculpatul şi partea civilă. Amână judecarea cauzei la data de 12. 01. 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12. 2011
Incheiere de sedinta din 13.12.2011