R**** P****
ReclamantR**** G*******
PârâtP*** M****
Intervenient în nume propriuR**** M****** L**** D****
ReclamantP*** V****** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată. Admite cererea de intervenţie.
Repus pe rol, întrucât prin precizările de acţiune ale reclamantei cât şi prin cererea de intervenţie formulată de intervenientul P*** M**** prin se solicită şi ieşirea din indiviziune, iar în cartea funciară figurează ca şi coproprietar P*** V****** L**** care nu a fost citată, se impune repunerea pe rol a cauzei.
amânat pronunţarea la 03 aprilie 2012.
Amânat pronunţarea la 27 martie 2012.
Termen acordat pentru a se comunica pârâtului şi intervenientului câte un exemplar după precizarea depusă de reclamantă.
Termen acordat în vederea clarificării documentaţiei topografice.
termen acordat în vederea administrării probelor.
termen acordat în vederea achitării taxei de timbru.