A******* T*****
PetentL**** I*** - P******* O******* S*****
PetentÎn temeiul art.425 alin.2 Cod procedură penală, admite cererea de eşalonare a plăţii amenzii penale formulată de petentul A******* T*****. Dispune eşalonarea plăţii amenzii penale în cuantum 5.000 lei la care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr.618/08.12.2010, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.4578/314/2010, definitivă prin nerecurare la data de 22.12.2010. Obligă petentul să plătească lunar suma de 250 lei timp de 20 de luni, începând cu luna decembrie 2011. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 07.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2011
Amână pronunţarea pentru data de 31.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.10.2011.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2011, ora 08:30, pentru când petentul primeşte termen în cunoştinţă. - Se va reveni cu adresă la Primăria oraşului Salcea pentru a se efectua o anchetă socială cu privire la situaţia materială şi familială a petentului, urmând a fi întocmit un referat în acest sens. - Se va comunica un exemplar al încheierii de şedinţă persoanei sancţionat, respectiv primarului oraşului Salcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2011.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.09.2011 pentru când petentul primeşte termen în cunoştinţă. - Se va emite adresă la AGROMEC SA Salcea pentru a ne comunica dacă petentul este angajat în această societate, în caz afirmativ, în ce funcţie şi care este salariul lunar net obţinut de acesta. - Se va emite adresă la Primăria oraşului Salcea pentru a se efectua o anchetă socială cu privire la situaţia materială şi familială a petentului, urmând a fi întocmit un referat în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2011.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 30.05.2011, pentru când: - Se va emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava în vederea ataşării dosarului penal nr. 4578/314/2010. - Petentul primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2011.