F***** P*** C*********
InculpatS* H**** I******** B***** D* A******** S**
Parte civilăÎn baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul F***** P*** C********* la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 290 C.p. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul F***** P*** C********* la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii, urmând ca în final inculpatul F***** P*** C********* să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În temeiul art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 86 1 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit în condiţiile art. 86 2 C.p. Încredinţează supravegherea inculpatului F***** P*** C********* în favoarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. În temeiul art. 86 3 alin. 1 şi 3 C.p., impune condamnatului respectarea următoarelor obligaţii : să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să urmeze o activitate astfel cum se va stabili de către Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi, conform unui program stabilit de acest serviciu. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a şi b C.p. Constată că inculpatul nu a fost reţinut sau arestat preventiv în cauză. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 14 şi 15 C.p.p. admite acţiunea civilă promovată de partea civilă S.C. HREMA INSURANCE BROKER DE ASIGURĂRI SRL şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 30258,54 lei, cu titlu de despăgubiri materiale. În temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 445 alin. 2 C.p.p., dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate: contract individual de muncă cu nr. 2495/06.04.2006 (fila 80 dup), fişa postului emisă de SC HREMA INSURANCE BROKER DE ASIGURĂRI S.R.L. (fila 81 dup), declaraţie din data de 27.12.2005 (fila 82 dup), proces verbal de predare – primire a documentelor cu regim special din data de 29.12.2005 (fila 83 dup) şi proces verbal de predare – primire a documentelor cu regim special din data de 27.12.2005 (fila 84 dup), urmând a se face cuvenitele menţiuni pe fiecare dintre paginile acestor înscrisuri. În temeiul art. 191 alin. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 189 C.p.p. dispune decontarea din fondurile ministerului justiţiei a onorariului în cuantum de 200 lei, cuvenit apărătorului din oficiu av. Dragomir Andreea Elena. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2011
am pron la data de 25.10.2011