A******** C******* B********
Petentadmite cererea
T 13.06.2012 pentru prelungirea disponibilitatii denumirii
T 23.05.2012 pentru prezentarea reprezentantului petentei
T 18.05.2012 vazand ca disponibilitatea denumirii a expirat
T 16.05.2012 Văzând cererea de amânare formulată de către reprezentantul petentei fiind în imposibilitate de a se prezenta,
T 2.05.2012 Stabileşte în sarcina petentei obligaţia de a depune la dosar cazierele fiscale la zi ale membrilor fondatori, precum şi Statutul Asociaţiei
suspendat
T 7.12.2011 Faţă de obiectivul f) al art. 6 din Actul constitutiv potrivit căruia petenta voieşte să fie furnizor de servicii sociale petenta va face dovada îndeplinirii condiţiilor prevederilor Legii 47/2006 şi a Legii 466/2004 cu privire la existenţa calificărilor şi competenţelor pentru aceasta , fie dacă nu poate să facă această dovadă, va renunţa la el. Pentru a se realiza concordanţa dintre denumirea petentei şi scopul urmărit de aceasta, scop care aşa cum apare delimitat prin obiectivele enumerate în Actul constitutiv şi Statut nu vădeşte că petenta voieşte să se preocupe doar de regiunea Bucovina ( în concret din formulare rezultă că doar obiectivul (a) vizează Bucovina). Pentru cazul în care şi celelalte obiective vizează Bucovina, petenta, va face menţiunea, la fiecare „...în regiunea Bucovina” .