S* E********** S**
ReclamantS* A***** T**** S**
PârâtÎn temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată perioada suspendării. TRANSFERAT PE SECŢIA A II-A CIVILĂ
Incheiere suspendare din 16.11.2011Pune în vedere reprezentantului reclamantei ca până la următorul termen de judecată să remedieze neregularităţile puse în discuţie la termenul de judecată de astăzi privind reprezentarea în cauza dedusă judecăţii, să facă dovada desemnării administratorului judiciar actual să reprezinte societatea cu extras de la ORC Timiş şi să îşi însuşească administratorul judiciar legal desemnat acţiunea, dacă apreciază necesar. Pune în vedere reprezentantei pârâtei să facă dovada că documentele care stau la baza pretenţiilor solicitate de reclamantă în prezenta cauză fac obiectul cercetărilor în cadrul urmăririi penale. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2011,
Incheiere de sedinta din 19.10.2011În temeiul art.96 şi 116 C.p.c., încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, în vederea studierii întâmpinării. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să facă dovada intrării în procedura de insolvenţă şi a desemnării administratorului special care să reprezinte societatea, sub sancţiunea anulării cererii. Dispune detaşarea filelor 17- 48 din dosar, întrucât reprezintă exemplarul 3 şi 4 al cererii de chemare în judecată şi actelor anexate. Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2011
Incheiere de sedinta din 05.10.2011