P******** M*****
Reclamant ReclamantP******** R******
Reclamant ReclamantS***** R**** P*** C******** L**** T********
Pârât PârâtRespinge acţiunea.
Amână pronunţarea la data de 24.01.2012
Se pune în vedere reclamanţilor să indice starea în care se află demersurile efectuate în vederea achiziţionării terenului respectiv sau dobândiri acestuia cu titlu gratuit, conform adresei emisă de instituţia pârâtă.
Pentru a se va verifica dacă reclamanţii înţeleg să formuleze cererea pentru atribuirea terenului conform indicaţiilor primite de la instituţia pârâtă.
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. 2, art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă se pune în vedere reclamanţilor, prin reprezentant, să facă dovada că s-au adresat instituţiei pârâte pentru încheierea contractului, şi să depună la dosar răspunsul primit, existând posibilitatea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.