Dosar 18664/180/2011 din 29.11.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18664/180/2011
Data dosar:
29.11.2011
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    I. În temeiul art.181 alin 1 Cp cu aplic art 74 lit a Cp şi art 76 lit e Cp condamnă pe inculpatul M**** C********* C***** la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală . II. În temeiul art. 208 alin 1 Cp rap la art 209 alin 1 lit g Cp cu aplic art 74 lit a Cp şi art 76 lit c Cp condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.33 lit. a C.p. şi art.34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. I şi II. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare. Pedeapsa de executat închisoare în cuantum de 7 luni. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 2 ani şi 7 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.7 din Legea 76/2008 dispune recoltarea de la inculpat a probelor biologice în vederea stocării acestora în SNDGJ. În temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p. şi art.998 C.civ. obligă inculpatul să plătească părţilor civile L*** G******* sumele de 1500 lei cu titlu de daune materiale şi 2500 lei cu titlu de daune morale, SPITALUL CLINIC DE JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SF SPIRIDON IAŞI suma de 1121,37 lei reprezentând preţul serviciilor medicale furnizate părţii vătămate L*** G******* şi SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU suma de 594,04 lei reprezentând preţul serviciilor medicale furnizate părţii vătămate L*** G*******. În temeiul art.14 C.p.p. şi art.346 C.p.p. respinge pretenţiile părţii civile. În temeiul art.14 C.p.p. şi art.346 C.p.p. ia act de neconstituirea părţii vătămate SC DRAGALEXIM SRL ca parte civilă. În temeiul art.189 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei pentru avocat Mârcă Radu. În temeiul art.191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică, azi 30.01.2014.

    Hotarare 298/2014 din 30.01.2014
  • Sedinta din data de 16.01.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Încheiere

    ADMITE CEREREA

    Incheiere de sedinta din 16.01.2014
  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 30.01.2014

    Incheiere de sedinta din 12.12.2013
  • Sedinta din data de 14.11.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 12.12.2013, C23, ora 9 citarea cu mandat de aducere a martorului Munteanu Constantin, urmând a se sublinia menţiunile privind aducerea efectivă a martorului şi sancţiunea aplicabilă în cazul neexecutării mandatului se va lua legătura telefonic cu Poliţia Mărgineni pentru a se comunica faptul că martorul urmează a fi adus efectiv în faţa instanţei şi că în cazul în care acesta se opune va fi adus prin constrângere numai pe durata efectuării actului procedural

    Incheiere de sedinta din 14.11.2013
  • Sedinta din data de 10.10.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 14.11.2013

    Incheiere de sedinta din 10.10.2013
  • Sedinta din data de 05.09.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 10.10.2013

    Incheiere de sedinta din 05.09.2013
  • Sedinta din data de 13.06.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 05.09.2013

    Incheiere de sedinta din 13.06.2013
  • Sedinta din data de 23.05.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 13.06.2013

    Incheiere de sedinta din 23.05.2013
  • Sedinta din data de 11.04.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORULUI T 23.05.2013

    Incheiere de sedinta din 11.04.2013
  • Sedinta din data de 14.03.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORILOR T 11.04.2013

    Incheiere de sedinta din 14.03.2013
  • Sedinta din data de 14.02.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Încheiere

    termen 14.03.2013

    Incheiere de sedinta din 14.02.2013
  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA MARTORILOR T 14.02.2013

    Incheiere de sedinta din 17.01.2013
  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    PENTRU AUDIEREA MATORILOR T 17.01.2013

  • Sedinta din data de 25.10.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    PENTRU AUDIEREAMARTORILOR T 22.11.2012

  • Sedinta din data de 04.10.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Termen intermediar

    ADMITE CERERILE DE REEXAMINARE

  • Sedinta din data de 20.09.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE LIPSA MARTORILOR T 25.10.2012

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    Se citează martorii din lucrări şi se revine cu mandate de aducere pe numele acestora. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2012, începând cu ora 9.00, C23. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2012.

  • Sedinta din data de 17.05.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    PENTRU CITAREA MARTORILORI T 21.06.2012

  • Sedinta din data de 29.03.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    In vederea audierii martorilor lipsă acordă termen la data de 17.05.2012.

  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    Pentru lipsa martorilor şi a relaţiilor solicitate de instanţă acordă termen la data de 29.03.2012

  • Sedinta din data de 12.01.2012 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    acorda termen la 23.02.2012 pt a se cita inculpatul la ambele adrese

Flux dosar


Actualizare GRPD