S********* Î************* P************* P*** I** N*****
RecurentŞ***** D* A*** Ş* M****** N** 2 V*******
IntimatP******* C****** V*******
IntimatC******** L**** V*******
IntimatAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează deciziile de reîncadrare nr.131-132, 135-141/24.03.2010 în ceea ce-i priveşte pe petenţii, membri de sindicat,semnatari ai tabelului nominal anexat acţiunii, emisă de pârâta Şcoala de Arte şi Meserii nr.2 Verneşti. Obligă aceeaşi pârâtă să emită noi decizii de reîncadrare a petenţilor membri de sindicat, sus-menţionaţi începând cu 01.01.2010 în care la stabilirea salariului brut lunar să ia în considerare şi sporul de 10% ce fusese acordat anterior acestora. Obligă aceeaşi pârâtă să consemneze în carnetele de muncă ale petenţilor noua reîncadrare începând cu data de 1.01.2010. Obligă pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite petenţilor pentru perioada 1.01.2010 - 13.09.2010, iar pentru petentul Mihăescu Dumitru până la data pensionării, dar nu mai târziu de 13.09.2010, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Irevocabilă.
Admite contestaţia în anulare. Anulează decizia civilă nr.2066/16.12.2010 a Curţii de Apel Ploieşti şi fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 5.04.2011, pentru când se citează părţile. Irevocabilă.
termen 15.03.2011, sala 4 - la solicitarea contestatoarei pentru lipsă de apărare