U**** C* C******* M*****
PetentÎn temeiul art. 42 Cpp comb. cu art. 456 Cpp declină competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de către petentul UCM, în favoarea Tribunalului Argeş. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondurile speciale ale MJ. Definitivă.
Admite proba solicitată de apărătoarea petentului şi se emite adresă către SML Argeş pentru a efectua o expertiză medico-legală în ceea ce îl priveşte pe petent şi a înainta raportul expertizei din care să reiasă dacă acesta suferă de anumite afecţiuni medicale, dacă caeste afecţiuni pot fi tratate în reţeaua spitalicească a ANP, sau îl pun în imposibilitatea executării unei pedepse privative de libertate. Se emite adresă către PNT Colibaşi pentru a înainta copie de pe mandatul de executare al acestuia şi pentru a-i asigura transportul la SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale. În baza art. 291 al. 8 Cpp, se citează petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 21.11.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2011