S******* E**** L******
Intimat RECLAMANTA****** J******** P***** O******* F***** D* M**** G*****
Recurent PARATadmite cererea
Admite acţiunea, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta S******* E**** L******, cu domiciliul în Timişoara, Calea Şagului, nr. 85, bl. 11, sc.G, et. 2, ap.10, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ GALAŢI, cu sediul în Galaţi, str. Domnească, nr. 191, jud. Galaţi. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 28/14.02.2011 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantei prima de instalare prevăzută de art. 75 din Legea nr. 76/2002. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.10.2011.
Amana pronuntarea pt termenul din 06.10.2011.
Citarea reclamantei în baza disp. art. 85 rap. la art. 107 Cod procedură civilă, cu un exemplar al întâmpinării şi al înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2011, ora 9.00, sala 171, completul C5 LM, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita reclamanta cu un exemplar al întâmpinării şi al înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către pârâtă.
In vederea citarii paratei cu un exemplar al cererii de chemare in judecata, inscrisurilor anexa, completarea la cererea initiala si mentiunea de a formula intampinare in cauza,