T*** L****** S**********
Intimat ReclamantM*********************** M*********** T**** M****
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieAdmite în parte cererea.
Amână pronunţarea la data de 20.01.2012.
-amânarea prezentei cauze şi acordarea unui nou termen de judecată Citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei traducerea în limba română a înscrisurilor depuse la filele 15 şi 16 din dosar şi actul prin care a dobândit autoturismul, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art.155 indice 1 Cod procedură civilă. -reluarea procedurii de citare cu pârâta DGFP Mureş -reluarea procedurii de citare cu chemata în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu
-în baza art. 62 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi citarea chematei în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu, cu un exemplar din întâmpinare şi cererea de chemare în garanţie. -ia act de precizarea reprezentantului reclamantului, în sensul că acesta înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureş. -pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar până la următorul termen de judecată traducerea în limba română a înscrisurilor depuse în probaţiune la filele 16 şi 17 din dosar, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare. -pune în vedere în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar actul prin care reclamantul a dobândit vehiculul, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit disp. art. 1551 Cod proc. civ. -în conformitate cu prevederile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă, va acorda termen în cunoştinţă reclamantului, prin reprezentant. -reluarea procedurii de citare cu pârâta, având în vedere lipsa reprezentantului legal al acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 09 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi 06 octombrie 2011