Dosar 1887/59/2011 din 28.12.2011

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1887/59/2011
Data dosar:
28.12.2011
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1i
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M***** G****** împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei, Sociale-Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Anulează decizia nr.6214/6.VI.2011 emisă de pârât şi îl obligă să elibereze pe seama reclamantului o nouă decizie prin care să-l încadreze în gradul de handicap grav, fără asistent personal, cu acordarea drepturilor aferente acestuia, potrivit Legii nr.448/2006, republicată, pentru perioada de valabilitate a deciziei anulate. Obligă pârâtul la plata sumei de 8.000 lei daune morale parţiale faţă de reclamant şi respinge în rest acţiunea. Obligă pârâtul la 400 lei cheltuieli de judecată parţiale faţă de reclamant. Respinge acţiunea reclamantului faţă de pârâta Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Arad, prin Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Arad, pe excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică 25.IX.2012.

  • Sedinta din data de 18.09.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 25.09.2012.

  • Sedinta din data de 17.07.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1v
  • Amână cauza

    pentru administrare probe suplimentare

  • Sedinta din data de 19.06.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1
  • Amână cauza

    pentru depunerea raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 15.05.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1
  • Amână cauza

    pentru când se va depune raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 10.04.2012 la ora 09:00

    Complet: CA1
  • Amână cauza

    Amână judecarea la data de 15.05.2012, completul CA1, sala 240, termen dat în cunoştinţa părţilor, pentru când se va emite o adresă Laboratorului de Medicină Legală din Arad cu menţiunea de a efectua o expertiză medico-legală prin care să verifice dacă decizia de încadrare în grad de handicap nr.6214/06.06.2011 emisă de comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap privind pe reclamantul M***** G****** este legală faţă de criteriile medicale existente în domeniu şi, totodată, cu menţiunea că toate cheltuielile efectuate cu ocazia întocmirii expertize medico-legale vor fi suportate de reclamant şi nu de Ministerul Justiţiei întrucât procesul nu este unul de natură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.04.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD