I***** M* C*********
InculpatS************
Parte vătămatăS* B** S* B********
Parte vătămatăCondamnă inculpatul Huţanu (fost Irimia) Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, infracţiune prevăzută de art.84 pct.3 din Legea 59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 din Codul penal (2 acte materiale) şi art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 4 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă S.C. Mexxem S.R.L.Cluj Napoca. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 februarie 2012.
ALTE CAUZE
Având în vedere Hotărârea nr. 31 din 11.11.2011 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani, dosarul va fi redistribuit ciclic, instanţa
Văzând lipsa apărătorul inculpatului, instanţa dispune a se face adresă acestuia să se prezinte în instanţă, punându-i-se în vedere dispoziţiile art. 198 Cod procedură penală, şi
Instanţa va amâna judecarea cauzei pentru ca părţile să-şi precizeze punctul de vedere vizavi de calitatea de parte vătămată în cauză, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 43/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi
Faţă de cererea formulată la termenul anterior de reprezentantul parchetului prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei dintr-o infracţiune de emitere a unui cec cu dată falsă prev. şi ped. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 în infracţiunea de emitere a unui cec cu dată falsă prev. şi ped. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, instanţa o apreciază ca pertinentă, astfel că o va admite fiind vorba de 2 file cec, respectiv de două activităţi infracţionale distincte, fiecare întrunind elementele constitutive ale infracţiunii sus menţionate. Instanţa apreciază că este necesar a se face adresă părţii civile SC Mexxem SRL Cluj Napoca, cu sediul procesual ales în mun. Bucureşti, B-dul Preciziei nr. 1, et. IV, sector 6 – la Urban & Asociaţii să ne înainteze originalele filelor cec seria RNCB1BA nr. 0056741 şi RNCB1BA nr. 0056742, şi
Instanţa apreciază că este necesar a se face modificări în sistemul informatic Ecris cu privire la sediul social ales al părţii civile SC Mexxem SRL Cluj Napoca, respectiv Bucureşti, B-dul Preciziei nr. 1, et. IV, sector 6 – la Urban & Asociaţii. Văzând lipsa relaţiilor solicitate de la ING Bucureşti, instanţa dispune a se reveni cu adresă, cu atenţionarea amenzii judiciare. Cu privire la cererea reprezentantul parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei, instanţa se va pronunţa la un alt termen de judecată, şi
Faţă de relaţiile primite de la BCR.S Sucursala Botoşani, instanţa apreciază că este necesar a se face adresă la ING Bucureşti să ne înainteze originalele filelor cec seria RNCB1BA nr. 0056741 şi RNCB1BA nr. 0056742. Văzând lipsa inculpatului, instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu acesta şi emiterea unui mandat de aducere, sens în care,
Instanţa apreciază că este necesar a se face adresă la BCR.S Sucursala Botoşani să ne înainteze originalele filelor cec seria RNCB1BA nr. 0056741 şi RNCB1BA nr. 0056742. Dispune rectificarea citativului cu privire la calitatea SC Maxxem SRL Cluj Napoca, respectiv se va cita în calitate de parte vătămată, şi